Prima iubire a oricărei persoane, sunt părinții, iar odată cu trecerea ireversibilă a timpului trebuie să le dovedim această axiomă prin fiecare mod. Pentru fiecare dintre noi, părinții sunt cei mai importanți, iar să le aducem un zâmbet pe buze de fiecare data când avem ocazia, este maniera ideală. Tablourile noastre salvează timpul din ireversibila sa curgere și aduc în prim plan recunoștința. Vă propunem texte unice, personalizate, însuflețite în emoții pe care doar un părinte le-ar putea înțelege. Tablouri create din suflet pentru suflet!
Text 1
Se spune că familia nu ți-o poți alege tu, însă suntem siguri că Dumnezeu a fost cel mai darnic și ne-a oferit șansa să fim în cea mai frumoasă familie. Să fiți părinții unor copii ca noi, suntem conștienți că poate fi cea mai grea misiune pentru 2 persoane, însă voi v-ați descurcat de minune și suntem mândri de oamenii care am devenit datorită vouă.
Modul nostru de a vă exprima recunoștința pentru tot ceea ce ați făcut pentru noi este prin 2 cuvinte, iar acele cuvinte sunt:
Vă iubim!
Text 2
Dragi părinți ,
Sunteți singurele persoane care ne-au iubit complet fără nici o condiție și ne-ați purtat grija la orice pas. Ne-ați susținut ori de câte ori am avut nevoie fără să așteptați nimic în schimb. Chiar dacă nu arătăm mereu asta, vă iubim și vă suntem recunoscători pentru tot. Sunteți minunați și nu sunt suficiente cuvinte să putem descrie cât de mult însemnați pentru noi.
Mama, tata, sunteți totul pentru noi.
Vă iubim!
Dragii noștri părinți,
Ne este sufletul plin de admirație, respect, recunoștință și oricât de mult am continua enumerația, niciun cuvânt nu va putea exprima exact cât te iubim, scumpă mamă! Și pentru că viața ne-a binecuvântat cu tine, îți mulțumim, tată, pentru că ai știut și fii un model pentru noi ne-ai sprijinit pașii oricând am avut nevoie!
Vă purtăm neîncetat în suflet și vă mulțumim pentru că sunteți părinții noștri!
VĂ IUBIM!